Săptămâna asta, în articolul precedent, ai făcut cunoştinţă cu Darius şi Simona, un cuplu pe care eu îl numesc alfa iar unele motive le-ai cunoscut deja în articolul scris de Darius.
Vom intra în mai multe amănunte însă azi aş vrea să aduc nişte adăugiri, lămuriri şi să completez o viziune despre relaţiile de cuplu pe care eu o am, să aduc la masă observaţiile mele asupra iubirii şi relaţiilor aşa cum le pot vedea zi de zi în munca mea de psiholog.
Iubirea şi relaţiile sunt o prezenţă permanentă în viaţă mea: în căsnicia mea, în lucrul cu clienţii, în cărţile şi materialele pe care le studiez, nu există zi să nu fiu pus faţă în faţă cu realitatea şi promisiunea pe care iubirea o are pentru noi.
Deasemenea, nu am întâlnit nicio o cale de dezvoltare personală mai profundă şi mai puternică decât o relaţie de cuplu cu condiţia să fie privită ca o şansă pentru devenirea noastră şi pentru dezvoltarea potenţialului nostru mai mult decât orice altceva.
O lămurire
În primul rând, deşi îmi place să scriu şi să lucrez pe marginea relaţiilor de cuplu, nu a fost tot timpul aşa. Mai mult, nu pun niciun fel de presiune pe oamenii cu care mă întâlnesc, tu fiind unul din ei, să intre într-o relaţie.
Dimpotrivă!
Accentul meu a fost şi va fi să fii prima oară singur. Fericit singur, puternic singur, împăcat singur.
Apoi, dacă simţi nevoia de conexiune, să faci paşi pentru a intra în relaţii.
Dar dacă eu nu pun presiune, asta nu înseamnă că scapi.
Societatea, mass media, cam tot ce te înconjoară pune o presiune uriaşă pe tine să intri în relaţii şi să rămâi în ele cu orice preţ.
Singurătatea este o stigma. Eşti handicapat? Ce-i în neregulă cu tine la 30 de ani de eşti singur sau singură?
Ei bine, calea personalităţii alfa spune cu totul altceva.
Eu personal până la 27 de ani nu am avut nicio relaţie de cuplu. La 22 de ani am fost cu o fată timp de 6 săptămâni în care am făcut sex şi ne-am întâlnit în oraş să mâncăm prăjituri.
Şi cam asta a fost până la 27 de ani.
Şi vrei să îţi spun ceva?
Dacă mi-am lipsit ceva în perioada aia, nu a fost o iubita ci mi-a lipsit întâlnirea profundă cu mine însumi.
Căutând şi sperând că fericirea şi iubirea sunt undeva dincolo de mine, mă făceam singur nefericit pentru că nu îmi dădeam voie să mă bucur de toate minunăţiile din viaţă mea, de bogăţia uriaşă pe care deja o deţineam şi mă pedepseam singur pentru că am dat voie mesajului ”nu sunt destul de bun” să îşi facă loc în inima mea.
Şi cum să îmi dovedesc că sunt destul de bun?
Păi având o maşină, o iubită, o familie, o casă.
Doamne, ce idioţenie.
Dacă s-ar face un manual despre cum să fii un idiot cuprinsul ar sună cam aşa:
-
lasă-te definit de cei din jur
-
haleşte valorile şi convingerile societăţii în care trăieşti
-
mergi la şcoală fără să te întrebi ce abilităţi îţi dezvolţi şi cum te vor servi anii de şcoală în viaţă reală de zi cu zi în care ai nevoie de sănătate, bani, relaţii sănătoase autocunoaştere pentru a putea spera la fericire
-
caută un job în care să îţi vinzi timpul pentru că îţi trebuie bani şi nu ai nicio o abilitate după toţi anii de şcoală şi trăit în societate. Când eşti întrebat ce ştii să faci, spune „nu ştiu nimic, dar fac orice e nevoie. Şi vreau bani.” Caută un job pentru că aşa te vei integra în societate, îţi trebuie bani de blugi şi ieşit în weekend şi nu pentru că inima ta te cheamă să faci o muncă nobilă care să te facă pe tine să creşti că fiinţă umană şi să te ajute să contribui făcând bine lumii din jur.
-
caută să intri într-o relaţie pentru că aşa trebuie şi dă bine, nu pentru că ţi-ai descoperit nevoile şi pentru că îţi doreşti să fii cu cineva în parteneriat în drumul de dezvoltare şi evoluţie pe care fiecare dintre noi ne aflăm. Intră în relaţie pentru că vrei să îţi ia cineva din responsabilităţi, să îţi satisfacă nevoile sexuale şi stomacale
Când toate se sparg în capul tău, când sănătatea este praf, când relaţia se destramă, când banii de la job nu mai vin, supără-te pe societate, pe lume şi pe părinţi. Caută vinovaţi peste tot şi nu cumva să priveşti în oglindă să vezi Vinovatul , Responsabilul şi pe Cel care poate să schimbe totul în bine.
Cu alte cuvinte, să fii idiot e simplu. Nu privi niciodată în tine însuţi la adevărul tău şi pune permanent botul la ce ţi se aruncă în vălăul cu lături.
Ok, stai un pic să îmi aranjez cămaşă şi să revenim la limbajul elevat psihologic al dezvoltării personale fără idioţenii şi judecaţi de valoare.
Uneori mai mă ia valul. 
Deci, o relaţie nu este nicidecum îmbunătăţirea calităţii vieţii, aşa cum mulţi şi-ar imagina.
Oricine se află într-o relaţie de cuplu pentru mai mult de 3 ani ştie că înainte ca o relaţie de cuplu să îţi aducă valoare şi fericire în viaţă, la început îţi aduce mai multă muncă, efort, suferinţă, pe măsură lecţiilor pe care le ai de învăţat.
După primul an de relaţie, hormonii încep să se mai potolească, realitatea că suntem doi indivizi într-o relaţie de cuplu şi nu un singur suflet armonios începe să îşi facă simţită prezenţa şi acum avem 2 bagaje de cărat în drumul nostru, şi nu mai îl am de cărat doar pe al meu, aşa cum era când eram singur.
Înainte să te zăpăcesc prea tare de cap, azi am să mă limitez la câteva principii fundamentale legate de proimisiunea fericirii într-o relaţie de cuplu.
Da, o relaţie de cuplu este ceva extraordinar cu condiţia să înţelegi ce e asta o relaţie de cuplu.
Şi am curajul să spun că foarte multe lucruri care sunt luate azi ca adevăr de urmat în privinţa relaţiilor nu sunt decât bombe cu ceas care vor exploda în interiorul cuplului şi vor distruge inimi, destine, investiţii de timp şi energie pentru a construi ceva frumos ce a fost dinamitat şi dărâmat într-o clipă.
Ce îţi propun eu este să confrunţi ce îţi spun eu cu experienţa ta personală şi a celor pe care îi cunoşti şi apoi cu alte învăţături şi să descoperi pe pielea ta calea corectă pentru tine.
Câteva criterii esenţiale pentru şansa ta la relaţii fericite
Primul criteriu – cine nu învaţă să fie fericit singur, nu va găsi fericirea niciunde în univers
Acest prim criteriu este o lege la fel de puternică precum legea gravitaţiei. Aşa cum dacă arunci un pahar de sticlă de pe masa din bucătăria ta el va cădea pe podea şi se va face cioburi, la fel dacă nu înveţi să fii fericit singur, nimeni din lume nu te va salva de la nefericire.
Oamenii care nu ştiu ce este fericirea şi cum şi-o pot genera singuri vor caută o relaţie de cuplu aşa cum alcoolicul caută sticla de băutură, aşa cum dependentul de jocuri de noroc caută cazinoul sau site-ul de pariuri, aşa cum workoholicul caută să fie în activitate mentală permanentă.
Pentru oamenii care nu ştiu să se facă fericiţi singuri şi să savureze pentru anumite momente solitudinea, pentru cei care nu au învăţat încă să aibă o relaţie foarte fericită cu ei înşişi în primul rând, relaţia de cuplu nu este decât un alt medicament pentru încercarea de a umple golul interior şi de a alina temporar durerea confruntării acestui gol.
Foarte rapid însă, relaţia obţinută din această căutare îşi va arată limitele în a aduce alinarea şi fericirea în căutarea căreia suntem şi se va dovedi încă o încercare eşuată de a găsi fericirea acolo unde nu e.
Viaţă nu este împărţită în segmente bine definite.
Pasul 1 – te naşti
Pasul 2 – înveţi să fii fericit singur
Pasul 3 – intri în relaţii cu alţii
De cele mai multe ori, avem primele relaţii cu mult înainte să avem habar că relaţia cu noi înşine este cea mai importantă şi ar trebui să primească prioritate.
Dar nu-i nimic, lecţia vine rapid. Despărţiri, relaţii în serie terminate prost, dezamăgirea în ceilalţi pentru că au eşuat să ne îndeplinească speranţa de fericire şi uşurare a poverii, toate astea ne readuc pe drumul confruntării şi regăsirii de sine.
Mai devreme sau mai târziu, rămânem singuri cu noi şi începe explorarea interioară.
Atunci, flacăra speranţei se reaprinde vie.
Al doilea criteriu – să îţi asumi responsabilitatea sentimentelor tale
Când rămâi singur cu tine însuţi, realizezi că ceea ce simţi îţi aparţine.
Cât timp însă alergi după cai verzi pe pereţi, vei găsi tot timpul alţi vinovaţi pentru ceea ce simţi.
Celălalt este devină. Comportamentul şi cuvintele lui te rănesc, te fac să te simţi lipsit de respect, devalorizat, ruşinat.
Haha :))
Ai vreau tu!
Exercițiu scurt: imaginează-ţi acum persoana care te-a făcut să suferi cel mai mult în viaţa asta. O vezi cu ochii minţii? Perfect. Păstreaz-o acolo. Acum întreabă această persoană: ”De ce îmi faci atâta rău?”
Şi acum, imaginează-ți persoana asta că zâmbeşte ca un înţelept care a luat un chip familiar pentru a-ţi preda o lecţie, şi îţi spune:”
DAR CE ŢI-AM FĂCUT EU?”
Hai spune.
Ce ţi-a făcut această persoană? Nu cumva atunci când ai rămas tu cu tine însuţi te-ai torturat singur ore, zile, luni şi ani cu rodul gândurilor şi imaginaţiei tale legate de cuvintele şi comportamentele celuilalt?
Nu cumva ţi-ai făcut tu atât de multe filme şi scenarii despre ce simte şi gândeşte celălalt şi ţi-ai făcut tu ţie rău în 99% din tot acest timp? Nu cumva propriile tale slăbiciuni au permis unor lucruri mărunte să devina uriașe? Nu cumva frica ta, incapacitatea ta de a fi o persoana autonomă te fac să te simți slab și lipsit de putere în anumite contexte? Nu cumva lipsa de încredere în tine te face să pleci capul și să accepți lovitura?
Poate că celălalt a spus sau a făcut ceva însă apoi a plecat.
În rest, dacă ecoul a rămas în tine pentru atât de mult timp, nu o fi responsabilitatea ta?
Poţi alege să schimbi filmul minţii tale oricând, însă tu alegi să apeşi butonul ”repeat” din nou şi din nou?
Cine este la butoane? Nu cumva TU?
Ia gândeşte-te în momentul asta cu toată luciditatea şi sinceritatea, ce ţi-au făcut ceilalţi?
Nu ar fi mai bună întrebarea ce anume au trezit în tine, ceva ce era demult acolo însă dormea? Ce te ajută ceilalți să vezi in tine defapt, provocandu-ți aceste stări aparent negative?
Cei care trezesc în noi gânduri şi emoţii de suferinţă ar trebui să primească un cadou şi o mulţumire. Iar scrisoarea de mulțumire ar suna cam așa:
”Mulţumesc că ai trezit în mine aspecte care ar fi rămas adormite şi nedescoperite şi mulţumesc că acum sunt mai bogat şi încă un fragment din mine însumi face parte din fiinţa mea. Îţi mulţumesc cu atât mai mult cu cât doar tu ai putut să trezeşti părţi adormite din mine când nimeni altcineva nu a reuşit. Asta îmi arată că eşti o persoană importantă şi deosebită pentru mine, un profesor şi un ghid de care aveam nevoie.
Ce voi face acum cu ce am descoperit în mine, nu ştiu, şi nici nu ştiu dacă mai pot sau mai vreau să fiu acum cu tine, dar îţi sunt dator cu un ”mulţumesc” din inima.
Ceea ce credeam că e suferinţă, nu este defapt decât o trezire, care niciodată nu e plăcută. ”
Al treilea criteriu – perspectiva
Cum priveşti o relaţie de cuplu şi pe celălalt?
Care este treaba celuilalt în viaţa ta?
Să spele chiloţi? Să gătească? Să stea capra sau să dea din fund când faceţi sex? Să te spele pe picioare? Să îţi facă masaj? Să te biciuasca? Să te servească? Să te iubească?
Dacă priveşti relaţia ca o afacere, ca pe un schimb de nevoi, ea va funcţiona cât timp nevoile rămân aceleaşi.
Dar ghici ce?
Nevoile se schimbă pe măsură ce timpul trece. Contractul trebuie să se schimbe şi aşa-i că nu ai chef?
Celălalt era aşa de dulce când stătea cuminte pe canapea şi aştepta să trăiască doar când îi dai tu voie.
Dar VAI, celălalt s-a revoltat. Acum vrea libertate. Acum vrea să trăiască el, pentru el, individual. Ce egoism! După câte am făcut pentru tine te revolţi? Muşti mâna care te-a hrănit?
Acum nu mai ai nevoie de mine? Cum poţi să spui aşa ceva? Mă arunci la gunoi? Tot ce a fost între noi nu mai înseamnă nimic?
Şi eu ce mă fac acum?
Credeam că eu sunt totul pentru tine, dar realizez că defapt tu erai totul pentru mine. Pentru o clipă m-am odihnit în imaginea ta aşteptând pe canapea ca eu să vin oricând vreau şi să îţi cer să îmi satisfaci nevoile iar tu mi-ai răpit asta.
Eu pe ce mai mă sprijin?
Viaţă mea nu mai are acelaşi sens.
Castelul de cărţi s-a dărâmat. Din nou.
Din nou, celălalt ne-a dezamăgit.
Sunt ceilalţi defecţi, sau ce aştept eu de la ceilalţi ar trebui să aştept de la mine şi eliberându-i pe ceilalţi mă fac pe mine mai fericit, pe ei mai liberi şi acum pot savura cu adevărat frumuseţea relaţionării între doi oameni care aleg să fie împreună cu cele mai înalte gânduri şi emoţii şi nu mânaţi de nevoile vieţii de zi cu zi pe care dacă suntem sinceri, ni le putem rezolva atât de simplu singuri.
Fericirea într-o relaţie de cuplu este dată de PERSPECTIVA cu care priveşti relaţia.
Vrei servitor în loc de partener? Îl vei avea până când îşi da demisia.
Vrei un partener de evoluţie? Oricât va dura drumul, dacă şi când drumul vostru se desparte, amândoi veţi fi mai bogaţi, mai sănătoşi, mai fericiţi, mai evoluaţi şi mai pregătiţi.
Perspectiva ta asupra a ce este relaţia şi partenerul şi care e rolul lor determina calitatea relaţiei şi a stării tale interioare de împlinire şi fericire.
Dar a cui e perspectiva? A TA. Tu alegi cum priveşti, din ce unghi.
Şi din nou, şi din nou, totul se rezumă la tine.
Ce putere uriaşă ai, să transformi suferinţă în fericire, durerea în plăcere şi dezamăgirea în speranţa, într-o clipă.
Ţi-e frică de atât de multă putere?
E normal.
Însă va veni ziua când nu vei mai avea de ales.
Până atunci, îţi doresc o călătorie plăcută printre obstacolele vieţii cotidiene.
Alături de tine cât timp îţi doreşti,
Pera Novacovici
P.S. Tu vei trăi cu ţine toată viaţa, indiferent cât de departe mergi în lume sau pe cine ai alături. Tu eşti primul tău partener de viaţă şi vei rămâne cu tine, garantat, pentru tot restul vieţii, aşa că ai face bine să devii cel mai bun partener al tău, să trezeşti la viaţă sufletul pereche din tine, adică partea adormită din sufletul tău care acum e doar pe jumătate trează.