Că tot vine Valentine’s…
Așa numită „suferință din iubire” nu vine din iubire, ci din slăbiciunea individului cu sufletul atrofiat care se trezește dintr-o dată tras din micimea existenței lui și responsabilizat cu sarcina nobilă de a purta iubirea transformatoare și etern creatoare.
Iubirea înseamnă dăruire.
Pai cum să nu suferi din iubire când nivelul tău de înțelegere este să iei cât mai mult fără să simți nevoia de a dărui înapoi?
Iubirea înseamnă să îți asumi responsabilitatea pentru binele celor pe care îi iubești, pentru simplul fapt că poți.
Cum să nu suferi din iubire când tu nu eşti capabil să îţi asumi reponsabilitatea pentru propriile acţiuni, gânduri, emoţii şi rezultate şi te trezeşti că acum îi ai în grijă şi pe alţii?
Iubirea înseamnă capacitatea de a nu îl judeca pe cel asupra căruia îți reverși iubirea, de a-l accepta și îmbrățisa exact cum e el acum.
Cum să nu suferi din iubire când nu îţi vezi micimea, te crezi Dumnezeu şi emiţi permanent judecăţi aşa cum respiri despre ce prost e ăla de la televizor, ce fraier e ăla că ascultă un anumit gen de muzică, ce hoţi sunt cei care o duc mai bine decât tine, ce piţipoancă e aia că se îmbracă într-un anume fel şi – în timp ce îi judeci pe toţi, tu însuţi fiind o umbră jalnică a ceea ce ai putea să fii – îţi pui poze cu icoane pe Facebook. Pentru toţi aceştia, care judecă alţi oameni de fac spume la gură şi dau ochii peste cap atunci când văd o poză cu Iisus – nu uitaţi! – citez din abecedarul după care pretindeţi că va ghidaţi viaţă:
Matei 7: 1-5
„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.
Căci cu ce judecată judecaţi veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura.
De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?
Sau, cum poţi zice fratelui tău: «Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău », şi, când colo, tu ai o bârna în al tău?…
Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.”
Iubirea este o energie care se revarsă asupra a tot ce este în jurul tău: oameni, animale, natură.
Cum să nu suferi din iubire când tu numeşti „iubire” o relaţie de cuplu, sentimentele tale de atracţie pentru un posibil partener, actele de gelozie sau posesivitate şi atât de multe alte lucruri drăguţe, dar care nu au nicio treabă cu iubirea.
Poţi să fii atras sexual de cineva, să simţi îndrăgostirea şi faptul că ţi-ai găsit „sufletul pereche” datorită hormonilor îndrăgostirii care sunt dopamina, serotonina, oxitocina, adrenalina, să te căsătoreşti şi să faci 3 copii şi după 10 ani să divorţezi.
Şi în toţi ăştia 10 ani, să nu fi fost urmă de iubire între voi. Doar îndrăgostire urmată de copii şi responsabilităţi comune care v-au ţinut împreună.
Poate să existe iubire într-o relaţie de cuplu? Evident.
Toate relaţiile de cuplu sunt bazate pe iubire? Majoritatea nu.
Da, orice om are potenţialul de a iubi şi nu avem voie să răpim nimănui, nici în al doisprezecelea ceas, şansa de a cunoaşte iubirea adevărată.
Pentru binele tău, încetează să mai numeşti iubire ceea ce nu este iubirea şi mai mult, înţelege că iubirea este o capacitate pe care s-ar putea să nu fii pregătit să o duci pentru că eşti prea slab. S-ar putea ca în loc de picioare să ai două grisine şi tu să vrei să porţi pe umeri întregul univers.
Prima oară, antrenează-te pentru că iubirea, deşi e naturală, a ajuns să fie o prezenţa exotică în relaţiile interumane.
Iubirea solicită atât de mult sufletul unui om încât unii nu sunt capabili să îndure această putere uriaşă.
Nefericirea apare atunci când avem iluzia că ceilalţi ne vor salva, ne vor iubi, ne vor da. Cu alte cuvinte, când aşteptăm mult de la alţii şi puţin de la noi, avem reţeta nefericirii.
Indiferent ce ai , ori folosesti, ori pierzi.
Dacă nu antrenezi un mușchi, el se atrofiază.
Fericirea, împlinirea, puterea și iubirea încep în viața ta atunci când îți asumi responsabilitatea pentru singurul lucru care poate fi sub controlul tău în acest univers.
Adică propria ta lume interioară – emoțiile și sentimentele tale, sufletul tău.
Pentru a fi capabil de iubire, prima oară e nevoie să poți spune ca și în poezia Invictus, de William Ernest Henley, tradusă de Leonard Neculae:
„Dincolo de blesteme şi de lacrimi,
Pe-acest tărâm de umbră subjugat,
În anii plini de-ameninţări şi patimi
Sunt şi voi fi la fel, neînfricat.
Nu mai contează cât de aspru-i drumul,
Ce liste cu pedepse vin mereu,
Eu, azi, al sorţii mele sunt stăpânul-
Sunt căpitanul sufletului meu.”
Aș vrea să știu gândurile și părerile tale legate de materialul de azi.
Dacă e ceva asupra căruia crezi că ar trebui să mă concentrez mai mult, te rog să îmi spui
Per aspera ad astra
Pera Novacovici